Dj Ciprian Alexandru

Deejays

Pasiune, experiență și seriozitate!

din București

facebook youtube

Descriere

Dj Ciprian Alexandru îți propune să colaborezi cu o echipă profesionistă de dj, mc, soliști, cameramani și fotografi gata să vă ofere cele mai bune soluții pentru evenimentele pe care le organizați.

Avem playlist-uri adaptate pentru petreceri corporate, nunți sau botezuri, aniversări, cocktail-uri, lansări, majorate, banchete, baluri de boboci.

Pentru desfasurarea activității economice de activități suport pentru creație și interpretare artistică (spectacole) (cod CAEN 9002), deținem licența de difuzare a muzicii în scop lucrativ și licență de reproducere a fonogramelor.

Echipa Dj Ciprian Alexandru este o echipă tânără, modernă, care ține neîntrerupt pasul cu noile tehnologii și tendințe în domeniu, în vederea realizării unor evenimente de înaltă calitate.

Istoric carieră

Pasiunea pentru muzică mi-a fost insuflată în familie, bunicul patern fiind acordeonist iar ambii părinți au activat în tinerețe în sfera muzicală! Pot spune că am crescut cu muzica și cu interesul pentru artă, în general. În anul 2009 am pășit timid în domeniul sonorizărilor de evenimente!

Dacă de obicei se „fură” meserie, ei bine eu nu am făcut-o! Am fost autodidact, mi-am dezvoltat singur tehnica de mixaj, calitațile de MC și librăria muzicală, inspirându-mă pe alocuri, în mod virtual, de la colegii de breaslă mai experimentați. Începând cu anul 2011, am pus bazele site-ului www.kdj.ro și am dezvoltat proiectul „Dj și solist vocal”.

Am depășit de mult 500 de evenimente la care am întreținut atmosfera, am câștigat experiență și un simt al publicului bine dezvoltat care îmi permite să mă pliez în alegerile muzicale pe timpul evenimentului.

Trec cu ușurință prin toate genurile muzicale permise, încercând să mulțumesc toți invițatii dvs!

Repertoriul extrem de variat, este actualizat constant cu melodii de top, muzica bună, potrivită petrecerilor de orice fel (muzică populară, de petrecere, muzică usoară internațională, românească, grecească, machedonească, hituri comerciale, muzică pop, dance, rock, etc.).

Consider că o bună comunicare între dj și client este esențială în reușita unei petreceri! Nu mă deranjează și chiar solicit o listă cu melodii preferate care să nu lipsească din programul muzical al evenimentului, cu rezerva de a lăsa la atitudinea dj-ului încadrarea lor în programul muzical.

Pasiunea, experiența și seriozitatea, transformă fiecare eveniment în cea mai bună carte de vizită!